...scriu de dimineata, cu ochii impaienjeniti, incetosati, degetele-mi amortite, scriu rar, imi imaginez o voce grava ce abia se exprima, la fel cum imi exprim degetele asupra tastelor, astept apa sa dea in clocot, cafeaua-mi dulce o astept cu drag, imi e teama ca-ntr-o zi noi nu ne vom mai intelege, oboseala ma va rapune si voi avea nevoie de o alta solutie... totodata scriu sa pot scapa de vraja misteriosului somn ce ma atrage in mrejele lui in asa numitul loc pat... cafeaua s-a facut in timpul scrierii, deja acum este pe geam sa se racoreasca putin... acum a venit si piticul de lapte de 6.5g sa-mi mai usureze efortul inimiii de dimineata... voi avea o zi magica, ma voi plimba obligat prin oras, dintr-un colt in celalalt spre a-mi indeplini datoria murdara fata de stat, dar cea frumoasa din punct de vedere al viitorului meu... ziua mea se incheie la 17:30 cand ma voi indrepta cu pasi taras, marunti catre tramvai, voi suporta sunetul de otel batran, calcat de 10 tone de tabla germana aproape ruginita, toate astea timp de vreo 15min pana in varful copoului apoi acasa... imi voi vedea pestisorii cei scumpi, aseara am realizat ca i-am dat putin "deoparte" nu prea am mai stat sa-i admir, dar asta numai 2 zile, si deja m-am simtit de parca nu m-am interesat de ei cam o saptamana. Ma aproprii de final, in cuvinte fara sens ma exprim cateodata, dar sunt captivat acum de mrejele cafelei.....
