Unii stiu despre ce este vorba atunci cand pronunt "oameni" ...iar sunt in perioada cand ma simt inconjurat/sufocat de oameni, oameni care habar nu au sa traiasca, oameni, nu care nu pot/ci nu vor sa judece... bine ca am intalnit oameni ce le place sa se minta singuri, orice numai sa "fure", sa fraiereasca, ca cica "las` ca merge si asa" si se trezesc plangand "vai ce am facut, va ca nu stiu, nu ma invatat nimeni" oameni care tot ei se mira cand vad pe cineva mai mare, tot de teapa lor, se mira cand il vad.... doamne... oameni cu suflet gol, oameni care-i sufoca pe cei firavi, tot oamenii se mira ca sunt in ziua de azi putini firavi, cica greu de gasit... Pai de-aia, sunt sufocati si se pierd, cine a ajunge la o oarecare varsta, sunt rari intr-adevar... Pana la urma, tot noi oamenii suntem vinovati, o parte pentru ca permitem... numai cand pronunt cuvantul "oameni" ...imi simt un nod in gat, cateodata ma simt vinovat ca fac parte din oameni, cateodata simt nevoia de o evadare, si unde evadez? in alt loc... tot pe pamant, unde traiesc... lasa-ma sa ghicesc: oameni... Tatal meu avea o vorba: "Pute a om" ...ca bine a zis, cu toate ca si el este om
